Iurie Dîrda

Deputat independent

Abordarea complexă a unirii

08.05.2017
Share Button
Anul 2018 este unul cu o puternică semnificaţie pentru cei ce pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România, or anume în anul viitor vom marca o sută de ani din momentul în care a fost votată unirea Basarabiei cu România. În context, se fac auzite şi afirmaţii precum că în 2018 ar trebui să aibă loc un referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România. Asta în timp ce alţii spun că procesul respectiv nu ar trebui grăbit, ci pregătit temeinic. Părerea mea personală este că, indiferent de termenul ales ca şi reper pentru pornirea procesului de unificare, acesta trebuie pregătit minuţios, iar pregătirile ar trebui deja să înceapă.

Cugetând asupra lucrurilor bune, dar şi asupra erorilor ce s-au comis în ultimele mai bine de două decenii, am ajuns la concluzia că poate cea mai mare greşeală a noastră, a celor ce pledăm sincer pentru unirea Republicii Moldova cu România, este că nu am avut o abordare complexă a acestui proces: unii s-au axat pe latura patriotică, istorică, emotivă, alţii au scos în prim plan aspecte financiare, a treia categorie au abordat procesul prin prismă geopolitică etc. Dar, niciodată despre unire nu s-a vorbit ca despre un proces complex, ce ar fi inclus absolut toate componentele, inclusiv cele menţionate mai sus. Ca să nu mai vorbim deja despre careva acţiuni concrete în baza unei strategii bine stabilite.

Şi dacă e să mergem şi mai departe şi să deschidem anumite paranteze, eu cred că toţi acei ce pledează sincer pentru unirea Republicii Moldova cu România trebuie să se aşeze la masa de discuţii şi să demareze un amplu proces de elaborare a unei strategii de unificare a celor două state româneşti. La elaborarea strategiei respective ar urma să lucreze mai multe grupuri sectoriale: un grup al oamenilor de afaceri, un grup al oamenilor de cultură, un grup al sportivilor, un grup al oamenilor politici, un grup al studenţilor etc. Lucrul fiecărui grup ar urma să fie recepţionat de un consiliu de experţi şi incorporat ulterior în strategia de care vorbeam mai sus, iar în baza acestei strategii ar urma să fie elaborat un plan concret de acţiuni ce ar fi ulterior adoptat în cadrul unei adunări reprezentative (statutul acesteia ar urma să fie stabilit pe parcurs) a unioniştilor.

Toate cele menţionate mai sus ar urma să reprezinte prima etapă, iar a doua ar presupune identificarea partenerilor de dialog din România. Nu cred că aceasta ar fi o problemă, pentru că o mulţime de personalităţi din România, reprezentând diverse domenii (de la politică şi business şi terminând cu cultură, sport etc.) pledează pentru reunificarea celor două state româneşti. Astfel, la a doua etapă, partenerii de peste Prut ar urma să vină cu propria strategie de reunificare, care ar lua în calcul strategia ce va fi deja elaborată de unioniştii din Republica Moldova. De facto, această a doua strategie ar urma să fie continuarea celei dintâi, scopul urmărit fiind de a efectua măsurile preparatorii unirii şi de cealaltă parte a Prutului. Vorbind în termeni convenţionali, am putea spune că, până la urmă, cele două strategii vor fi de facto părţi ale unei ample strategii de reunificare comune.

Sunt sigur că, dacă vom merge pe o astfel de abordare nu doar că nu vom da greş, ci şi vom putea vorbi în termeni reali despre unirea Republicii Moldova cu România.