Iurie Dîrda

Candidat independent

Câteva gânduri de Ziua Armatei Naționale

03.09.2016
Share Button
Astăzi, Republica Moldova marchează 25 de ani de la crearea Armatei Naționale, o zi importantă pentru fiecare care conștientizează rolul important ce revine forțelor armate în cadrul unui stat.

În această zi se cuvine de adresat felicitări și urări de bine, eu însă, pe lângă aceasta, aș vrea să expun câteva reflecții pe marginea unor poziții ce au apărut în ultimul timp în spațiul public și care vizează Armata Națională. La concret, mă refer la ideea că Republica Moldova nu ar avea nevoie de forțe armate, deoarece armata înseamnă doar cheltuieli fără rost. La baza acestor afirmații stă teza absolut greșită că, în 25 de ani de Independență, armata noastră nu a luptat cu nimeni, iar o altă teză, de asemenea, greșită, este că, în caz de agresiune asupra RM, armata nu ar putea face față sarcinii ce i-ar reveni.

Da, este adevărat că dotarea armatei lasă de dorit, dar aceasta nu e un motiv să-i punem la îndoială capacitățile. Trăim într-o lume în continuă schimbare și nimeni nu poate ști cu ce probleme ne putem confrunta într-o bună zi (să nu dea Domnul, desigur). Spre exemplu, cine putea intui dezastrul din țara vecină (Ucraina) la începutul secolului XXI? Ce s-ar fi ales din statul vecin, dacă nu ar fi avut armată? Desigur, Moldova nu e Ucraina, dar, totuși…

În plus, să nu uităm că militarii noștri ne reprezintă cu cinste în plan internațional, participând la acțiuni de pacificare în diverse țări, salvând vieți omenești, grație prestației geniștilor noștri, contribuind la promovarea stabilității în diverse zone de conflict.

Părerea mea personală este că despre renunțarea la armată vom putea vorbi doar în unul din două cazuri: 1) dacă R. Moldova va adera la NATO și va fi luată sub aripa protectoare a Alianței Nord-Atlantice; 2) dacă R. Moldova se va uni cu România. Până atunci, discuțiile la această temă sunt inutile.

Felicitări tuturor cu Ziua Armatei Naționale!