Iurie Dîrda

Deputat independent

Guvernul şi-a îndeplinit misiunea. Acum e rândul Parlamentului!

29.11.2017
Share Button
Unul dintre cele mai aşteptate proiecte de legi de către societatea din RM, în special de către tineri, a trecut de Guvern şi acum urmează să fie discutat şi aprobat de Parlament. Mă refer la proiectul Legii privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă”, aprobat în ședința Guvernului din 7 noiembrie.

Misiunea noastră, a parlamentarilor, este la fel de importantă ca şi a autorilor proiectului de lege. Or, procesul de implementare a proiectului multaşteptat de tineri va demara după votul Parlamentului în lectură finală. Şi discuţiile în Parlament ar urma să aibă loc în paralel cu altă acţiune importantă a Guvernului – adoptarea unei hotărâri, prin care se vor reglementa mai multe chestiuni importante, cum ar fi, de exemplu, criteriile de admitere a băncilor pentru participare la Program, condițiile de acordare și executare a garanției de stat etc.

Totodată, Parlamentul urmează să aprobe plafonul maxim al mijloacelor bănești, destinate pentru eliberarea garanțiilor de stat în vederea implementării acestui Program. Numai după aceasta, băncile eligibile vor fi în drept să primească cereri din partea persoanelor fizice pentru obținerea unui credit ipotecar prin intermediul acestui Program.

Şi rolul Parlamentului în acest proces important nu se va încheia aici. Or, Legislativul va trebui să aprobe în fiecare an plafonul maxim al mijloacelor bănești, destinate pentru eliberarea garanțiilor de stat în vederea implementării acestui Program. În cazul în care mijloacele bănești prevăzute în acest scop vor fi insuficiente pe parcursul unui an calendaristic, plafonul maxim prevăzut va putea fi majorat de către Parlament.

Proiectul „Prima Casă”  este susținut  pe larg și de către Federația Patronală „Condrumat” condusă de Pavel Caba. În opinia patronatelor,   acest proiect este extrem de oportun fiindcă la momentul de față acoperă minimum două probleme stringente:  accesul tinerilor la spațiu locativ și  crearea de noi locuri de muncă.

M-am oprit la aceste detalii ce ţin nemijlocit de intrarea în vigoare şi implementarea acestui important proiect, dat fiind interesul sporit faţă de el şi solicitările de informaţii suplimentare pe care le primesc periodic de la cetăţeni. Aceasta demonstrează că programul „Prima Casă” într-adevăr este unul aşteptat şi tratat cu multă atenţie. E şi logic să fie aşa în condiţiile în care asigurarea cu spaţiu locativ e una din principalele preocupări ale tinerii generaţii.

În cadrul unui material anterior, m-am referit la importanţa acestui proiect şi din punct de vedere social. Or, el ne va permite să stopăm într-o oarecare măsură exodul tinerilor peste hotare şi să-i determinăm să activeze în Republica Moldova, contribuind la dezvoltarea ţării.

Miza este una enormă, de aceea trebuie să tratăm cu maximă responsabilitate acest proiect, inclusiv discuţiile şi procesul de votare ce urmează să aibă loc la nivelul Legislativului.