Iurie Dîrda

Deputat independent

INTERVIU// Avansând în soluţionarea problemei spaţiului locativ, vom contribui şi la depăşirea altor probleme conexe

29.10.2018
Share Button

Am acordat un interviu pentru portalul www.tribuna.md. Vă invit să-l citiți! 


T: Dle Dârda, am citit recent o postare pe blogul Dvs., în care vă refereaţi la o gravă problemă legată de fondul locativ. Aţi putea deschide parantezele?


Iu.D.: În acea postare, menţionam că, chiar dacă în ultimii ani în capitală şi nu numai au apărut mai multe blocuri locative noi, totuşi există o mare problemă, care nu mai poate fi trecută cu vederea – fondul locativ învechit, în cazul căruia demult a expirat termenul de exploatare. Spre exemplu, în Chişinău avem blocuri locative ridicate imediat după războiul doi mondial, dar şi în anii următori. Avem mai multe locuinţe cunoscute în popor ca „stalinki” sau „hruşciovki” (după numele a doi dintre liderii sovietici – Stalin şi Hruşciov). Aceste construcţii prezintă un mare pericol în primul rând pentru cei ce locuiesc în ele, de aceea, pentru a evita eventuale tragedii, problema trebuie să intre atât în vizorul autorităţilor locale, cât şi a celor centrale.


T: Care e termenul de garanţie în cazul unor astfel de locuinţe?


Iu.D.: Termenul de garanţie a rezistenţei calculat pentru blocurile locative din piatră şi cotileţ este de 50-60 ani, iar la cele din beton monolit – 80-100 de ani. În cazul multor blocuri aceste termene au fost deja depăşite şi acest aspect ar trebui să ne îngrijoreze.


T: În opinia Dvs., ce ar trebui de întreprins în această situaţie?


Iu.D.: După cum menţionam şi în acea postare, la prima etapă, ar fi cazul să fie constituită o comisie comună, din care să facă parte reprezentanţi ai APL, APC, dar şi experţi cu renume din mediul neguvernamental. Respectiva comisie ar urma să facă o evaluare strictă a stării fondului locativ din capitală şi să vină cu recomandările de rigoare. Urmează să vedem clar unde se impun lucrări de consolidare, unde – lucrări de demolare etc. Repet: toate acestea trebuie să le facem pornind în primul rând de la necesitatea asigurării siguranţei oamenilor. Mai ales că avem exemplele altor ţări (inclusiv în acest context este relevant exemplul capitalei Rusiei, Moscova), care au conştientizat deja cât de periculoase sunt respectivele edificii şi au acţionat corespunzător.


T: Înţeleg că, venind cu această propunere, aţi luat în calcul şi componenta financiară?


Iu. D.: Desigur, soluţionarea problemei va implica şi componenta financiară, dar există şi soluţii de alternativă. Spre exemplu, în acest proces ar putea fi incluse companiile de construcţii serioase, care pot oferi locuinţe noi (în blocurile locative ridicate deja) celor ce locuiesc în casele vechi şi periculoase în schimbul dreptului de a construi pe terenurile ce se vor elibera după eventualele demolări. Altor locatari li se pot propune apartamente noi în casele ce se vor înălţa pe locul vechilor edificii. De asemenea, consider foarte reală atragerea unui important suport financiar din exterior, mai ales că partenerii de dezvoltare înţeleg gravitatea problemei şi nu trebuiesc sensibilizaţi în acest sens. Sunt şi alte posibile soluţii – important e să existe dorinţa de a soluţiona problema.


Tot în acel material de pe blog îmi exprimam convingerea că avem nevoie chiar de un program de stat în acest domeniu, care să cuprindă întreg spectrul de aspecte aferent respectivei probleme. Avem nevoie de o abordare complexă, iar dacă aceasta va exista, conjugată şi cu o anumită voinţă din partea autorităţilor vizate, vor veni şi soluţiile.


T: Răsfoind arhivele, am depistat că şi anterior aţi tras semnale de alarmă privind fondul locativ al RM. Aţi exprimat chiar temerea că nu mulţi cunosc profunzimea problemelor legate de fondul respectiv….  


Iu.D.: Nu o dată am spus că, de cele mai multe ori, discuţiile despre fondul locativ, dar şi despre problemele conexe poartă un caracter general sau, mai bine zis fragmentar, în prim plan fiind scoase doar anumite aspecte. Astfel, majorităţii populaţiei i se prezintă un tablou incomplet şi aceasta denaturează opinia publică despre situaţia dintr-un domeniu atât de important cum este fondul locativ.


T: Şi care e situaţia ce ţine de fondul locativ al Republicii Moldova? 


Iu.D.: La începutul anului curent, statistica oficială arăta că fondul locativ al Republicii Moldova constituia 1287,3 mii locuinţe cu o suprafaţă totală de 87265,2 mii m2. Pe medii de rezidenţă, în localităţile urbane au fost înregistrate 539,0 mii locuinţe cu suprafaţa totală de 38302,8 mii m2 , ceea ce constituie 41,9% din totalul fond locativ înregistrat. Localităţilor rurale le revin 748,3 mii locuinţe cu suprafaţa totală de 48962,4 mii m2 sau 58,1% din total. După numărul de camere, 10,0% din numărul total al locuinţelor înregistrate constituie locuințele cu o cameră, 32,2% – cu două camere, 36,5% – cu trei camere, 21,2% – cu patru şi mai multe camere. Gradul de asigurare a populaţiei cu spaţiu locativ pe un locuitor, în medie pe ţară, a constituit 24,6 m2, în localităţile urbane – 25,2 m2, în localităţile rurale – 24,1 m2.


T: Unde e denaturarea despre care vorbeaţi?


Iu.D.: Acesta e tabloul general, dar acum să ne oprim puţin la nuanţe şi aici aş scoate în evidenţă în special două aspecte. Primul – 58,1% din fondul locativ total al republicii revine localităţilor rurale. Dar care e situaţia în sate, cred că nu este un secret. Sute de imobile în localităţile rurale stau pustii, dat fiind plecarea stăpânilor lor peste hotare, iar multe dintre ele, în genere, sunt părăsite. Ca să nu mai vorbim de starea majorităţii imobilelor din mediul rural. Al doilea – în mediul urban avem 539 mii locuinţe. Numai în Chişinău locuiesc oficial 647 203 adulţi, ca să nu mai vorbim deja de copii sau de numărul de persoane ce locuiesc în capitală neoficial. Care e situaţia în alte municipii şi oraşe, cred că nu e un secret pentru nimeni.


În rezultat, ajungem la concluzia că, chiar dacă media pe ţară în ceea ce ţine de fondul locativ arată bine, în sate avem o mulţime de imobile nelocuite, iar în oraşe ne confruntăm cu deficit de spaţiu locativ. Iar aceasta înseamnă că trebuie să continue nu doar procesul de construcţie a imobilelor în mediul urban, ci şi implementarea de programe menite să faciliteze accesul cetăţenilor la locuinţe, în special accesul tinerilor.


T: Programul „Prima Casă” e relevant din acest punct de vedere?


Iu.D.: Este nu doar relevant, ci şi foarte important. Acest program implică beneficii considerabile pentru tineri, familiile cu mulți copii, bugetari etc. De asemenea, e important că el începe să aibă influenţă asupra dezvoltării centrelor raionale. Dacă nu mă înşeală memoria, circa 400 de familii şi circa 200 de tineri necăsătoriți și-au procurat locuințe în cadrul programului „Prima Casă”. În total, au fost oferite credite în sumă de peste 200 milioane de lei, iar suma garanțiilor acordate de stat este de peste 100 milioane de lei. Programul „Prima Casă” se bucură de popularitate nu doar în municipiile Chișinău și Bălți, ci și în raioanele Cahul, Fălești, Glodeni, Căușeni, iar faptul că amploarea activităţilor în cadrul lui creşte, este o dovadă directă că e un program benefic şi necesar.


T: În general, pe cât de importantă este problema fondului locativ în RM?


Iu.D.: Este una dintre cele mai importante şi sunt convins că, avansând în soluţionarea ei, vom contribui şi la depăşirea altor probleme conexe, care au tangenţă directă cu ea.


Cristina Pendea