Iurie Dîrda

Deputat independent

(Interviu) Iurie Dârda: Vom continua să promovăm idealul Unirii, indiferent de încercările care se fac de a dispersa curentul unionist

20.01.2017
Share Button
Am acordat un interviu pentru www.oficial.md . Vă invit să-l citiți.

Întrebare: Dle Dârda, aţi început anul cu mai multe acţiuni împotriva Preşedintelui Igor Dodon. Ba aţi sesizat Curtea Constituţională în problema competenţelor şefului statului legate de numirea în funcţie a miniştrilor, ba aţi iniţiat suspendarea lui din funcţie…

Iu:D.: Dacă vreţi, spuneţi-le acţiuni împotriva lui Igor Dodon, dar eu aş prefera să le spunem acţiuni de protejare a cetăţenilor de un Preşedinte care tot mai des dă dovadă că scuipă şi pe lege, şi pe Constituţie, şi pe interesele statului Republica Moldova. Apropo, noi am spus imediat după alegerile prezidenţiale că nu vom tolera derapajele ilegale ale unui şef de stat care în toţi aceşti ani ne-a dovedit nu o dată că pune mai presus interesele altei ţări decât ale Republicii Moldova. Pentru noi era clar din start că va încerca să saboteze parcursul european, va încerca să blocheze buna administrare a treburilor în stat, va promova o politică care nu are nimic în comun cu interesul cetăţenilor şi anume aceste lucruri se întâmplă. Ce ne rămâne de făcut decât să luptăm pentru a contracara aceste porniri ale sale?!

Dar Preşedintele nu poate numi în funcţie miniştri aşa pur şi simplu. El trebuie să aibă un cuvânt de spus…

Iu.D.: A avut un cuvânt de spus la acest capitol în precedentele alegeri parlamentare, atunci când era liderul socialiştilor. Trebuia să-i convingă pe oameni să voteze, în marea lor majoritate, pentru echipa sa, pentru idealurile pe care le promovează. Dar în momentul în care cetăţenii au votat clar pentru continuarea cursului de integrare europeană şi avem o majoritate pro-europeană, Preşedintele trebuie să se conformeze şi să numească în funcţiile de ministru exponenţii respectivei majorităţi. Or, miniştrii pro-europeni sunt acei care muncesc pentru realizarea obiectivului de integrare europeană, aşa cum îşi doresc cetăţenii. Într-un stat democratic, politica se face în baza unor reguli de joc clare şi Igor Dodon nu trebuie să inventeze bicicleta, conducându-se de propriile simpatii sau antipatii.

dsc_5668

A fost şi acesta un motiv pentru care aţi iniţiat procedura de suspendare din funcţie a Preşedintelui ţării?

Iu.D: Nu. Tema dată ţine de competenţa Curţii Constituţionale. Motivul pentru care am iniţiat procedura la care v-aţi referit ţine de un gest al lui Igor Dodon, care nu rezistă nici unei critici – el şi-a permis să-l felicite pe liderul separatist de la Tiraspol cu victoria în alegeri, astfel recunoscând de facto scrutinul neconstituţional din stânga Nistrului. Vreau să vă atrag atenţia că să recunoască alegerile din Transnistria nu şi-a permis nimeni, nici măcar Rusia, care ştim că susţine regimul separatist. Atunci, mă întreb şi vă întreb: Ce fel de Preşedinte este în fruntea statului Republica Moldova? Ale cui interese le apără el? Constituţia spune clar că un Preşedinte care comite acte ce contravin Legii Supreme este suspendat din funcţie. Iar în cazul de faţă avem de a face cu o gravă încălcare a Constituţiei.

Ce şanse credeţi că sunt ca iniţiativa respectivă să fie susţinută în Parlament?

Iu.D.: Dacă e să pornim de la ideea că deputaţilor din Parlamentul RM, măcar celei mai mari părţi dintre aceştia, le pasă de Constituţie, de supremaţia legii, de interesele ţării, atunci putem spune că sunt şanse mari nu doar de a iniţia procedura, dar şi de a obţine ulterior suspendarea din funcţie a acestui Preşedinte, care-şi permite să sfideze Legea Supremă. Dar la această etapă noi ne concentrăm pe identificarea celor 34 de semnături necesare pentru subsemnarea proiectului de lege. Din alt punct de vedere, dacă deputaţii se vor opune sau nu vor dori să meargă pe calea suspendării Preşedintelui, vom crea un precedent periculos. Astfel, pe viitor, nu doar Igor Dodon va fi încurajat să încalce în continuare Constituţia şi să acţioneze contrar intereselor ţării, ci şi alte forţe din exterior se vor simţi libere să aibă un comportament asemănător. Spre exemplu, de ce aceeaşi Rusie să nu-şi permită ulterior să recunoască deschis şi oficial regimul de la Tiraspol, dacă acest lucru îl face Preşedintele Republicii Moldova?!

Fiind la început de an, nu pot să nu Vă întreb: Cum credeţi că va fi acesta?

Iu.D.: Eu aş prefera să vorbim mai bine despre cum ar trebui să fie acest an. Personal, mi-aş dori ca să fie un an marcat de stabilitate politică, ca să putem continua procesul de integrare europeană a ţării, de relansare economică, de implementare a reformelor de care are atât de mult nevoie Republica Moldova. Înţeleg că sunt unele forte politice cărora o astfel de situaţie nu le convine şi care vor face tot posibilul pentru a o destabiliza. Dar, eu le-aş recomanda acestor forţe să iasă din Chişinău, să umble puţin prin sate şi să vadă care e situaţia reală. Avem o mulţime de probleme şi ele trebuiesc soluţionate, iar cele de ordin politic le vom soluţiona în cadrul următoarelor alegeri parlamentare. Până atunci, trebuie să muncim, iar oamenii ne vor aprecia după rezultate, dar nu după declaraţii frumoase şi intenţii nobile

Apropo, se fac diferite presupuneri şi declaraţii că, totuşi, în 2017 am putea avea alegeri parlamentare anticipate, inclusiv ca urmare a eventualei modificări a sistemului electoral.

Iu.D.: Am auzit şi eu astfel de afirmaţii, dar aş vrea să vă amintesc că s-au făcut şi declaraţii de alt gen şi aici mă refer concret la cele făcute de reprezentanţii coaliţiei majoritare, care au accentuat că, dincolo de speculaţii, există nişte realităţi, iar aceste realităţi vorbesc că un scrutin electoral anticipat ar însemna de fapt aruncarea Republicii Moldova în haos. Alegerile anticipate ar şterge ca şi cu un burete toate lucrurile bune făcute până în prezent şi ar reprezenta şi un mare pericol pentru viitorul european al Republicii Moldova. De aceea, cred că noi trebuie să ne concentrăm pe realizarea angajamentelor pe care le avem faţă de oameni, iar jocurile politice vor fi făcute la momentul potrivit.

Se aud voci care spun că şi preconizata reformă a Guvernului s-ar putea lăsa cu surprize…

Iu.D.: Scopul acestei reforme este de a diminua numărul de ministere, agenţii, birouri, de a reduce birocraţia şi a de eficientiza activitatea Executivului. Apropo, noi, liberalii, tot timpul am promovat acest obiectiv şi oricine va consulta arhivele ce se referă la o perioadă nu chiar atât de îndepărtată, se va putea convinge de acest lucru. Şi încă un moment important: deocamdată această reformă este în lucru şi nimeni nu ar putea spune cu certitudine care va fi varianta ei finală. De aceea, toate declaraţiile ce se fac la această temă, au şi un puternic element de speculă. Să nu ne grăbim – va veni timpul când fiecare-şi va putea expune opinia la acest subiect în cunoştinţă de cauză, evitând speculaţiile.

dsc_5667

 

Dvs. reprezentaţi un partid unionist. Pe segmentul unionist sunt şi alte forţe, iar în aceste zile şi fostul Dvs. coleg, Anatol Şalaru, a anunţat că iniţiază constituirea unei noi forţe politice unioniste…

Iu.D.: Singur aţi accentuat că pe segmentul unionist sunt mai multe forţe. Părerea mea este că acest segment are nevoie de unitate mai mult ca oricând, altfel nu se va putea manifesta ca o forţă şi nu va putea influenţa decisiv situaţia din RM şi nu numai. Orice mişcare care va dispersa şi mai mult curentul unionist este contraproductivă, nu are cum să dea efecte benefice.

Partidul Liberal tot timpul a fost un promotor sincer şi consecvent al idealului Unirii ca unică şansă viabilă de viitor pentru spaţiul dintre Prut şi Nistru. Vom continua să promovăm acest ideal şi sper să reuşim să-l realizăm, indiferent de încercările care se fac de a dispersa curentul unionist.