Iurie Dîrda

Deputat independent

O idee care ne poate ajuta să evităm o catastrofă

23.10.2017
Share Button
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă în prezent Republica Moldova este exodul populaţiei, în special plecarea din ţară a tinerilor. Potrivit unor date statistice făcute publice anterior de prestigioase organizaţii internaţionale, zilnic Republica Moldova este părăsită pentru totdeauna de 106 persoane, o bună parte dintre care sunt tineri. Astfel, dacă acest fenomen îngrijorător nu va fi stopat, în decurs de câteva decenii Republica Moldova riscă să ajungă o ţară fără populaţie sau, mai bine zis, o ţară populată preponderent de bătrâni, de care nu va avea cine să aibă grijă, deoarece populaţia activă, care reprezintă motorul oricărei societăţi, va fi plecată.

Plecarea oamenilor din ţară, în special a tinerilor, înseamnă nu doar localităţi pustii sau familii destrămate – acest fenomen are un impact direct şi asupra economiei naţionale. Or, întreprinderile ajung să nu mai aibă suficientă forţă de muncă şi se văd nevoite să-şi reducă volumul de producţie; investitorii, atraşi cândva de forţa de muncă calificată şi, totodată, ieftină din Republica Moldova, acum, conştientizând lipsa accentuată a acesteia, se orientează spre alte ţări, spre alte pieţe; reducerea numărului de oameni înseamnă şi un consum redus, iar aceasta deja creează probleme pentru alte companii (cele ce activează în domeniul comerţului sau prestării de servicii); piaţa imobiliară intră în recesiune, deoarece reducerea populaţiei înseamnă şi scăderea cererii de locuinţe; în rezultatul declinului pieţei imobiliare, intră în declin şi piaţa construcţiilor etc. Iar toate acestea lovesc la modul serios în bugetul de stat, care nu primeşte impozitele în volumul necesar pentru a asigura condiţii decente de viaţă; în bugetul asigurărilor sociale de stat, care abia de mai face faţă necesităţilor minime ale pensionarilor şi altor beneficiari de diverse plăţi sociale; în bugetul fondurilor de asigurări medicale obligatorii, care astfel ajunge să aibă capacitate redusă de asigurare a unei medicini performante şi accesibile; în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce nu permite localităţilor să se dezvolte, să aibă o infrastructură de nivel etc.

Este absolut evident că soluţionarea problemei exodului populaţiei trebuie să devină o prioritate naţională şi m-am bucurat să văd că în această direcţie a fost făcut un pas important – mă refer la programul „Prima casă”, lansat recent de Guvern. Este o idee pe care eu am promovat-o anterior, inclusiv ca deputat, de aceea nu pot să nu apreciez faptul că ea prinde contur real. Deja la această etapă putem face unele estimări generale privind posibilul impact benefic al implementării programului respectiv. Astfel, având posibilitate de a-şi achiziţiona, în condiţii facilitare, o locuinţă, mulţi tineri vor renunţa la ideea de a mai pleca din Moldova. Din contra, având casă, ei vor căuta un loc de lucru aici, vor rămâne lângă familiile lor şi vor contribui, în măsura posibilităţilor, la dezvoltarea ţării lor.

Desigur, acest program nu soluţionează problema majoră expusă mai sus şi nici problemele conexe la care m-am referit. Dar, totuşi, e un prim pas în această direcţie, după care cred că vor urma şi alţii. Iar această politică a paşilor mici, dar consecvenţi, cu siguranţă, în final se va solda cu rezultate benefice. De aceea şi spuneam în debutul acestui material că avem de a face cu o idee care ne poate ajuta să evităm o catastrofă.