Iurie Dîrda

Deputat independent

Se cere un nou program de stat

23.10.2018
Share Button
Chiar dacă în ultimii ani în capitală şi nu numai au apărut mai multe blocuri locative noi, totuşi există o mare problemă, care nu mai poate fi trecută cu vederea. E vorba despre fondul locativ învechit, în cazul căruia demult a expirat termenul de exploatare. Spre exemplu, în Chişinău avem blocuri locative ridicate imediat după războiul doi mondial, dar şi în anii următori. Avem mai multe locuinţe cunoscute în popor ca „stalinki” sau „hruşciovki” (după numele a doi dintre liderii sovietici – Stalin şi Hruşciov). Aceste construcţii prezintă un mare pericol în primul rând pentru cei ce locuiesc în ele, de aceea, pentru a evita eventuale tragedii, problema trebuie să intre atât în vizorul autorităţilor locale, cât şi a celor centrale.

În context, se cere de precizat că termenul de garanţie a rezistenţei calculat pentru blocurile locative din piatră şi cotileţ este de 50-60 ani, iar la cele din beton monolit – 80-100 de ani. În cazul multor blocuri aceste termene au fost deja depăşite.

La prima etapă, ar fi cazul să fie constituită o comisie comună, din care să facă parte reprezentanţi ai APL, APC, dar şi experţi cu renume din mediul neguvernamental. Respectiva comisie ar urma să facă o evaluare strictă a stării fondului locativ din capitală şi să vină cu recomandările de rigoare. Urmează să vedem clar unde se impun lucrări de consolidare, unde – lucrări de demolare etc. Repet: toate acestea trebuie să le facem pornind în primul rând de la necesitatea asigurării siguranţei oamenilor. Mai ales că avem exemplele altor ţări (inclusiv în acest context este relevant exemplul capitalei Rusiei, Moscova), care au conştientizat deja cât de periculoase sunt respectivele edificii şi au acţionat corespunzător.

Unii pot spune că, în final, problema se va bloca atunci când se va ajunge la discuţii despre bani, dar nu este chiar aşa. Desigur, soluţionarea problemei va implica şi componenta financiară, dar există şi soluţii de alternativă. Spre exemplu, în acest proces ar putea fi incluse companiile de construcţii serioase, care pot oferi locuinţe noi (în blocurile locative ridicate deja) celor ce locuiesc în casele vechi şi periculoase în schimbul dreptului de a construi pe terenurile ce se vor elibera după eventualele demolări. Altor locatari li se pot propune apartamente noi în casele ce se vor înălţa pe locul vechilor edificii. De asemenea, consider foarte reală atragerea unui important suport financiar din exterior, mai ales că partenerii de dezvoltare înţeleg gravitatea problemei şi nu trebuiesc sensibilizaţi în acest sens. Sunt şi alte posibile soluţii – important e să existe dorinţa de a soluţiona problema.

Ferma mea convingere este că avem nevoie chiar de un program de stat în acest domeniu, care să cuprindă întreg spectrul de aspecte aferent respectivei probleme. Avem nevoie de o abordare complexă, iar dacă aceasta va exista, conjugată şi cu o anumită voinţă din partea autorităţilor vizate, vor veni şi soluţiile.